| sabin89 a întrebat:

"Din haos, Doamne, am apărut..." - Ca întotdeauna, se pare că Eminescu a avut dreptate și de data asta. Păi, ce a fost la început de tot? Nu haos? Înainte să fi apărut singularitatea ce era? Unii savanți au avansat ideea că ar fi fost un fel de spumă. Bine, nu orice fel de spumă. Nu una ca aia de ras. Sau ca spuma care se ridică deasupra la o halbă de bere. Dar oricum, tot o spumă. Ceva împrăștiat și fără o rânduială. Interesant că spuma asta a avut un imbold de a face ceva. Cam cum spunem noi uneori: "Să fac ceva cu viața mea". Adică să ies din starea aia de lâncezeală și să încerc și eu să pun de o afacere; sau să mă duc la facultate. Orice, numai să fie ceva util. Cam așa a fost cu spuma. A avut un imbold, un îndemn lăuntric, ca să spun așa, de a face ceva. Dar nu orice. Ceva grandios, să rămână de pomină. Să facă niște galaxii, niște sisteme solare. Să pună apoi ochii pe vreo planetă. Să-i pregătească solul fertil. Să facă și niscaiva semințe, să crească acolo roșii, ardei, castraveți. Sau grâu, floarea soarelui. Și, de ce nu, și niște pomi fructiferi. Ce, ar strica acolo niște smochini sau niște piersici? Nu, ar fi chiar foarte buni. Iar la urmă de tot să facă om. Un om inteligent, bineînțeles. Unul care să-i continue munca. Să fie creativ. Să facă și el ceva grandios. O bombă atomică, de exemplu. Ceva care să rămână de pomină. Ați văzut, bomba aia de la Hiroșima, și acum ne amintim de ea. A rămas de pomină.
Acum, să aruncăm o privire asupra întregului tablou. Ce sentiment încercați? Eu, unul de uimire. De la ce s-a plecat și la ce s-a ajuns! Voi contemplați uneori asupra întregului? Dacă nu, nu. Dar dacă da, cum? Poate contemplați într-un fel mai plăcut decât am făcut eu mai sus.

Răspuns Câştigător
| ioana748 a răspuns:

Contemplarea este unica.
Fiecare are propria viziune și percepție asupra acestui Univers din care facem parte.
Suntem forma de energie.
Revenind cu picioarele pe pământ Ce ziceai de facultate?
Mult succes.

| sabin89 explică (pentru ioana748):

Păi da, fiecare are propria lui viziune. De asta am invitat și pe alții să o spună pe a lor. Dacă vor, bineînțeles.
De facultate am zis ce am zis, că unii se gândesc să se ducă. Vrei să te duci și tu? Sunt destule: politehnică, medicină...la alegere. Sau ai făcut o aluzie că ar trebui să merg și eu?

| ioana748 a răspuns (pentru sabin89):

Am crezut ca ai planuri sa te duci la facultate.
Cat despre Eminescu și haosul lui primordial?
Nu cred ca din haos putea sa rezulte un asemenea perfect Univers.
Mai curând dintr o forma perfecta de energie.
Eu o numesc inteligenta Suprema.

| ioana748 a răspuns (pentru ioana748):

Mulțumesc pentru funda sunt mandra de ea.
Depinde de starea sufleteasca a celui care încearcă sa vina cu ipoteze despre Univers.
Oricum ce știm sigur este ca nu suntem intamplatori, veniți din greșeală.
Dacă avem puțin curaj sa ne recunoaștem interconectarea cu Universul putem depăși orice Matrix.

31 răspunsuri:
| relian a răspuns:

Fiecare cu cei place. Văd iei place sa le combini, e bun. Referitor la bomba atomica, ce părere ai de Tsutomu Yamaguchi, crezi ca este adevărat, sau e doar o poveste, chiar dacă e publica și legal șal zic așa? Cit noroc sa ai, ori ghinion, nu știu cum săi zic, sa dea bomba peste tine, oriunde ai merge laughing

| sabin89 explică (pentru relian):

De Tsutomu, ce să zic? Cazul lui e unul încurajator. Arată că nu se moare neapărat în urma unui atac nuclear. Lui i-au căzut două bombe atomice în cap și totuși a trăit fericit până la adânci bărtânețe.

| Darkmagic a răspuns:

Recunosc ca nu stiu ce sa fac cu raspunsurile astea. happy (cel putin cele citite pana acum)
Observ ca se doreste o ameliorare, o revolutionare daca vrei a Modelului Standard...si imi dau seama ca incercati sa faceti asta pe TPU, utilizand Filosofie, si nu Fizica.
Cu la fel de mult succes putem sa folosim genul liric, ca sa construim o nava. happy
Imi pare rau ca trebuie sa fiu mereu mesagerul vestilor rele, dar teoria haosului si imposibilitatea cunoasterii conditiilor zero sau initiale, cum doresti sa le spui, arata destul de clar ca NU "am aparut din haos". Probabil din neant, e un termen mai potrivit.
Deasemenea, "spuma" cuantica folosita de tine, electrodinamica cuantica, cat si teoria cuantica a campurilor NU pot sa treaca dincolo de Bariera Planck, prin urmare, nu se cunoaste (si nu se poate cunoaste) ce era Singularitatea, cum era, cum se manifesta, cum "evolua", "ce imbold a avut de a face ceva", nemaivorbind de ceea ce era inainte de ea, etc.
Este deci impropriu spus "inainte de Singularitate era o...", neexistand un "inainte", si neexistand o Fizica aplicabila Singularitatii.
Sunt constient ca imi voi lua hate grav de la toti filosofii de aici, dar asta e situatia. happy
Filosofia e ok, e umana, functioneaza bine in strict raport cu omul...dar murim de ras daca incercam sa descriem sau sa intelegem universul cu ea.

| sabin89 explică (pentru Darkmagic):

Eminescu nu a spus "Din neant, Doamne, am apărut". Te opui geniului eminescian?
Lăsând gluma, înțeleg ce spui. Tu ai vrea ca o problemă de știință să fie discutată într-un mod riguros științific, nu să fie luată la vale. Și nu greșești. Dar, uite, uneori simt nevoia de a ieși din "cercul strâmt" și a mai da frâu liber imaginației. Apreciez că mi-ai atras atenția. Dacă combinăm știința cu filosofia lui Parmenide (sau cu alte filosofii) nu va ieși nimic. E cam cum ai zis tu cu folosirea genului liric la construirea unei nave.
Îmi place ideea pe care ne-o transmite poetul în ultima strofă a celebrei poezii, în care vorbește de un cerc strâmt în care ne petrecem norocul. E trist, dar avevărat.

| Darkmagic a răspuns (pentru sabin89):

Ti-am mai spus ca accept orice de la Eminescu, mai exact, de la geniul lui.
Si imi plac si intrebarile tale, (la care vezi ca tot raspund de cate ori intru pe aici), dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa atrag atentia atunci cand lucrurile aluneca spre hilar.
Nu imi place ca intrebarile tale sa mearga in zona asta, si mai ales sa rada vreunul la ele, sa fiu nevoit sa il...iau pe cric. happy
E interesant ca nimeni nu a spus un simplu: "Nu stiu" sau "Nu se stie", toti au venit cu niste explicatii de sta ceasul... happy

Later edit: User Ioana748 a dat un raspuns ok, de bun simt, dar el pare cu atat mai ciudat in singularitatea lui big grin fata de noianul de polologhii...

| Seba2013 a răspuns (pentru Darkmagic):

Prin Método Epuizarii sau Reducerea la Absurd nu resolví nimic.

Mecánica Cuántica si cuantificarea pierde marcul si existenta. Cealalta Mecánica (Mecánica Fizica) iti explica lucrurile.

Aristotel este si Fizic (denumit de multi, primul Fizic). Cand vorbeste de Accident si Substanta apar in joc Fiinta + Entitatea.

Una este ceva singular si altceva atunci cand incepi sa ii adaugi cele 10 categorii (accidente). Una dintre ele este partea CUALITATIVA, ATRIBUTIVA, INTELECTIVA.

Deocamdata trebuie sa vorbim de ceea ce putem justifica. Asertiunea trebuie verificata.

Nu am timp sa va fac un comentariu mai frumos. Insa daca ne atingem putin nu inseamna ca nu ne putem intelege.

Trebuie sa vorbim sa tabla periodica, ca nu toate elementele su aceeasi identitate ci exista o diferenta intre ele chiar daca se cheama elemente. Elementele sa fie compuse iar compusul in sine aduce idea de o forta. De la elemente statice ajungem la dinámica. Cand elementele se duplica capata contrast. Se ajunge la o structura. O structura nu mai este un element. Tu mergand la stanga nu ajungi la structuri ci la nihil. Dumnezeu o facut lumea plusand (creatie) nu s-a redus pe el. Mecánica Cuántica fara Stiinta Sociala este amputata si schilozata. Daca noi in lumea asta nu am avea un receptacul am muri. Noi trebuie sa dorim ca receptacolul sa fie cat mai consistent si vital. Este greu sa intelegi ca moartea inseamna descompunere? Dumnezeu nu imi spune sa umblu in zadar ci sa ma bucur de viata.


Principiul Bivalenței spune ca o propozitie este adevarata sau falsa. Legea tertului exclus nu admite o CONTINUITATE a atomului. Nu putem sa il descompunem pentru ca apare contradictia. Iar acea Nava are si ea afectiune (daca ii dau cu piatra sufera). In loc sa va jucati cu cantitatea intelegi si calitatea. De aceea rationalistii sunt numiti reci pentru ca toata ziua va sta capul la cantitate ci nu calitate.


Descarte vede corpul ca o extensiune (superficie). Hyle este últimul inel din lant. Cand tu tot fractionezi atomul ai grija sa nu cazi in lipsa de semnificatie. Nominalistii descompun faptul iar partea nu mai este egala cu totul. Trebuie sa invatam deontología si obligatia morala ca sa stim sa organizam aceste elemente.

| Seba2013 a răspuns:

La inceput exista un destin/realitate paradisíaca. Oamenii au fost aruncati din el in realitate/lume.

De aceea Parmenide in Poética lui vorbeste despre o literatura frumoasa cu conditia sa ne intoarcem fara la Frumos. Iar Heraclit spune ca destinul este urat.


Homer vede sufletul aruncat in lume. Literatura lui nareaza aventura sufletului si bataia dintre Parmenide si Heraclit. El se chinuia (Homer) sa gaseasca drumul corect.


Lingvistica si analiza vine dupa Literatura. Literatura lor era trágica pentru ca traiau in lumea/realitatea din afara paradisului. Doar cand a aparut Logosul (credinta) si lingüística Au inceput sa gandeasca in termeni Spirituali si Iluminatori. Atunci Lingvistica a luat locul Literaturii. Literatura a inceput sa fie FRUMOASA. Stiau cum sa nu traiasca destinul aruncarii din Paradis. Intelegeau cauze, sens, consecinte, etc. Se bateau pe medicina si pe drumul corect. Stiau de boliile SUFLETULUI.

| sabin89 explică (pentru Seba2013):

Iar cu Parmenide? Se pare că îl iubești mult.

| gabriela2201 a răspuns:

Singurul moment in care Eminescu va conta pentru aproape toti elevii din scoli sau fanii sai este atunci cand economisesc cat mai multe bancnote de 500 de lei cu figura lui. Nu cand ii chinuie talentul filosofic.

| Eusuntingineru a răspuns:

Nu e haos si nici nu a fost

| sabin89 explică (pentru Eusuntingineru):

Deci tu zici că Eminescu nu a avut dreptate happy Acum văd și eu că nu e haos, dar la început de tot ce a fost? Spune tu dacă știi.

| Eusuntingineru a răspuns (pentru sabin89):

La inceput era cuvantul, constiinta, discernamantul

| Eusuntingineru a răspuns (pentru sabin89):

La inceput a fost rai, la inceput a fost Adam, la inceput a fost Adam si Eva.

| sabin89 explică (pentru Eusuntingineru):

Nu-mi prea dau seama cum putea fi la început cuvântul. Un cuvânt al nimănui și ne rostit de nimeni. Doar așa, plutind în aer un cuvânt. De fapt, nici aer nu era pe atunci. Deci, un cuvânt stând undeva, într-un loc. Dar stai că dacă vorbim de loc, vorbim de spațiu, iar fizica spune că înainte de big-bang nu era nici spațiu. În fine, nu te contrazic, pentru că nimeni nu știe precis ce a fost la început. Se emit doar ipoteze.

| Eusuntingineru a răspuns (pentru sabin89):

Mai lasa putin fizica happy. Cauta in teologie despre Sf. Treime, Sf. Ierarh Spiridon.

| Seba2013 a răspuns (pentru sabin89):

In sine NOTIUNEA de Verb aduce in discutie aparitia TIMPULUI. Cauza segunda aduce in discutie aparitia corpului/materiei(spatiul). Iisus a avut corp. Deci putem sa vorbim de un Logos care face parte din creatie. Acei átomi/particule nu doar ca au extensiune ci si semantica (cualitate). Deci putem sa vorbim de o materie animata.

Trebuie sa definim bine ceea ce consideram fiinta/materie/partícula /entitate. Pentru unii ELEMENTE pentru Parmenide principiul de IDENTITATE.

Chimia orgánica nu stie sa derineasca bine materia. Ne arata doar aparenta in sens pozitivist nu in sens metafízic. Materialismul este de fapt aparenta, nu stie ceea ce esste de fapt materia (esenta). Fenomenología ne explica altfel materia decat Fiziología. Daca Pozitivismul se ocupa cu studiile empirice si obiectul ei de studiu de natura...trebuie sa stie sa explice bine obiectul el de studiu. Pentru ca ceea ce studiaza ei nu este doar un obiect ci un continut si aport mult mai consistent.

Substanta are parti cualitiative, formale, cantitative, functionale, dinamice, verbale, etc. Aceasta monada este compusa din diada, triada, cauza finala, etc. Deci exista o ratiune suficienta pe a lua in calcul cele 4 cauze a lui Aristotel pentru a intelege cee ce se cheama ENTITATE (pentru altii, PROPIU, IDENTITATE, FIINTA, MATERIE, etc).

Materialismul a eliminat partea formala a materiei (unde se afla adevarata realitate si dimensiune metafízica si se axeaza doar pe masa. Materia nu este doar masa (umplutura) ci un univers mult mai complex. Doar personalismul stie ca organismul este un suflet ci nu un obiect.

Stiinta pozitivista (empirista) se bazeaza doar pe aparenta pentru a ne explica materia. Fals! Doar metafízica lui Parmenide stia ca adevarul se afla in lumea esentiala. Ideile si tot se afla nu in lumea empírica ci in lumea sensibila si inteligibila. Una este Google si alta fonética. In fonética exista anumite tonuri care iti arata o realitate diferita. Altfel este cand simti tonul cuiva.

| sabin89 explică (pentru Seba2013):

"Chimia orgánica nu stie sa derineasca bine materia." Nu o definește bine-bine, adică perfect, dar o definește și ea cumva. Ca să fim drepți, trebuie să recunoaștem că nimeni nu o poate defini complet sau perfect. La fel, nici timpul, nici spațiul, nici electronul, nici...și mai sunt încă multe astfel de "nici"-uri care nu se pot defini (sau înțelege) într-un mod sută la sută convingător. Aștept momentul când vei deveni și tu sincer și vei recunoaște că nici tu nu cunoști "adevărul" și că doar bâjbâi, așa cum bâjbâi și eu, cum bâjbâie și Parmenide și cum bâjbâie orice locuitor al planetei.

| Seba2013 a răspuns (pentru sabin89):

Ca materia este compusa din corp si suflet se stie se cand exista Parmenide. Altfel este ca voi recunoasteti doar o parte iar cealalta spuneti ca nu exista. Vezi Formalismul Rus ca iti explica morfología mai bine. Deci Aristotel cu hylemorfism iti explica ceva mai complementar nu redus.

Acele elemente de care vorbeam eu, au ajuns mai incolo sa fie CAUZE. Mai incolo s-au ajuns la legi naturale(Arhimede). Deci tine minte: De la elemente s-au ajuns la functii. Iar cand modernistii au vazut ordonarea lui Dumnezeu s-au simtit mai dumnezei.

Arhimede vedea legi naturale iar modernistii au ajuns sa nuneasca aceste legi DETEMINISM (chiar afirma in literatura lor ca nu le plac CAUZELE). Deci ei au dat si numele de cauza acestor legi ca oamenii sa aiba repulsie.

| ioana748 a răspuns (pentru sabin89):

Știi...fiu miu a venit într o zi și mi-a spus ca el crede ca suntem Visul lui Dumnezeu.
Eu cred ca la început a fost lumina.
Întunericul exista doar în raport cu lumina prin lipsa ei.

| Darkmagic a răspuns (pentru ioana748):

Nu imi pare rau ca te-am sustinut un pic mai sus dar...Stiinta, (care e un pic mai urata decat visul) spune ca la inceput a fost intuneric, si la aproximativ 380.000 ani dupa momentul creatiei, a aparut lumina.

https://www.tpu.ro/go-to-answer/19163819/

E un raspuns un pic mai dificil, dar asta nu inseamna ca te opreste sa visezi...

| sabin89 explică (pentru Darkmagic):

Interesant că funda apare aparținând lui relian, deși răspunsul este al lui Ioana. Cel puțin așa apare la mine. M-am uitat și pe niște întrebări de-ale mele mai vechi. La unele apare că funda e acordată lui sabin89 (adică mie), deși răspunsul premiat este al altcuiva. Vraiște?

| Darkmagic a răspuns (pentru sabin89):

Yes.
TPU se reformeaza. happy
Isi revin ei, au mai fost astfel de probleme.

| ioana748 a răspuns (pentru sabin89):

E ok....nu i bai...
Nu i vorba de funda... multumesc oricum.

| ioana748 a răspuns (pentru Darkmagic):

Si daca am fi Intr un Matrix?

| Darkmagic a răspuns (pentru ioana748):

Mi-ai dat greu. laughing
Nu iti pot explica intr-un raspuns pe TPU, asa ca te pun la studiu.
Qualia, este o dovada ca nu suntem simulati.
Demonul lui Laplace extins, de asemenea, arata imposibilitatea unei simulari.
Un...computer sau un individ omnipotent ar putea cunoste pozitia si impulsul fiecarui atom din univers, si astfel sa calculeze si sa simuleze natura universului pentru orice punct din trecut sau viitor. Fizica clasica ar fi acceptat asta, dar fara entropie si ireversibilitatea timpului.
Ireversibilitatea timpului creata de disiparea energiei si cresterea dezordinii in interiorul sistemului face imposibila realizarea unei astfel de predictii rigide despre trecut sau viitor.
Mai exista problema ca noi, "simulatii" din Matrix am descoperit mecanica cuantica, ce ne spune ca universul este guvernat de incertitudine si fluctuatie.
Incertitudinea cuantica ne spune ca este imposibil sa cunoastem simultan pozitia si viteza fie si unui singur atom.
Daca computerul ar simula universul la nivel cuantic, cunoscand pozitia fiecarei particule subatomice, masura entropica a dezordinii ar inceta sa mai aiba vreun sens, entropia in sine nu ar exista, si nici timpul.

Stiu, exista tot felul de "teorii", o a doua lege a infodinamicii, in opozitie cu a doua lege a termodinamicii, DAR, tot simple experimente mentale raman.

| ioana748 a răspuns (pentru Darkmagic):

Imi plac raspunsurile tale.
Imi plac oamenii inteligenți.
Mecanica cuantică ne spune despre incertitudine?
Adica atata polologhie ca sa aflam ce stiam de mult si anume ca exista hazard.
Eu respect oamenii de stiinta, fara aportul lor acum inca am fi murit de la o simpla raceala.
Insa sunt cativa, care in cautarea lor, in dorinta de a demonta revelații si au descoperit propriul adevar si propria revelație.
Si au descoperit ca totusi mai exista ceva...o inteligență suprema, ca nu suntem un rezultat al intamplarii, ca nu suntem singuri.
Desi hazardul exista noi putem face modificări in existenta noastra prin conectarea la aceasta sursa de energie superioara.
Mulțumesc mult pentru raspunsurile tale, respect pentru orice perspectiva.
Este o tema de discutie care se poate lungi la infinit.
Important sa fim noi bine, sa incercam sa nu facem rau celor din jur, sa parcurgem aceasta calatorie Intr un mod de bun simt, sa apreciem viata.
Toate bune ❤️

| sabin89 explică (pentru ioana748):

Romanii au înțeles demult că "solum certum nihil esse certi" happy

| ioana748 a răspuns (pentru sabin89):

Dacă Generalul Strainu și Doctorul Dulcan sunt în eroare atunci sunt și eu.
Oricum măcar este mai mult decât nimic.

Întrebări similare