| vatadezahar24 a întrebat:

Hei! Sunt într-o o relație de 8 luni cu un băiat pe care l-am cunoscut online. În primele 2 zile de conversație el deja a început să îmi ceară parolele de la toate conturile de social media. Mi se păruse prea ciudat asa ca in primele 2 luni am refuzat de fiecare dată când îmi punea o astfel de propunere (respectiv zilnic). După 2 luni am început să îi dau treptat conturile ca să se asigure ca nu vorbesc cu niciun băiat (crizele de gelozie erau insuportabile de la un punct) Am întâlnit multe dificultăți și în religia pe care o avea fiecare dar asta am reușit să fixăm. El este o fire geloasă și posesivă, uneori exagerat de geloasă, la modul ca de fiecare dată când mă machiam mă întreba dacă ies din casă machiată. Odată s-a întâmplat să mă pună să mă demachiez. De cele mai multe ori când îl deranjează un lucru minuscul și eu nu țin cont de el sau îi spun ca e ceva banal, încearcă să mă convingă sa fac ce vrea el ca acel lucru să nu mai îl deranjeze. El s-a comportat destul de urat cu mine în primele 4 luni, urlă la mine când nu îi convinea un aspect, îmi reproșa și nu dădea atenție și la nevoile mele ci doar la ale lui. Dupa aceste 4 luni rolurile s au schimbat. El începea să fie mai înțelegător, să se implice mai mult în relație, să petrecem mai mult timp împreună cu mine, să îmi facă cadouri, iar eu sunt frustrată din cauza primelor luni de relație, îi vorbesc urat și mă plâng de ce mi-a făcut atunci. Am dezvoltat multe frici în acea perioadă de 4 luni. Ma controla des cu cine scriam și cu cine nu vorbeam, nu aveam intimitate deloc. Stătea la mine pe cont să vadă dacă mă uit pe TikTok, și dacă mă uitam, la ce mă uit. Pe Instagram dacă mă consultam cu o prietenă legat de el intră pe cont și ștergea mesajele și scria ca sunt o iubită rea și ca problemele din relație nu ar trebui să le zic nimănui. Sunt mult mai multe chestii de adăugat aici dar în concluzie am dezvoltat multe frici. Nu am reușit să i le comunic pe toate, decât ca nu suport să mă controleze, pot spune ca asta mă deranja cel mai tare. După acele 4 luni a început să îmi verifice telefonul tot mai rar, să prindă încredere și să fie mai înțelegător. Peste 6 luni de relație am reușit să fixăm problema cu urlatul, când există un argument a reușit să nu urle deloc, eram mândra și de el dar în special de mine pentru ca eu am fost nevoită să îl ajut, dar în schimb apăreau altele. Începea să vorbească urat dar pe un ton calm, reproșurile încă existau, era exagerat de atașat de prezența mea și de fiecare dată când voiam să ies afară din casă la plimbare sau la magazin nu era de acord doar dacă stau cu el pe apel. Am încercat zilnic timp de 8 luni de zile și simt ca nu mai pot. L-am iubit atât de mult încât mi-am luat acel rol de mamă să îl ajut și să am grijă de el doar să știu ca totul merge bine, dar văd ca apar alte probleme tot timpul și nu le mai fac față. Simt ca nu mă înțelege chiar dacă văd ca încearcă și le rezolvă cu incetul, eu îmi pierd răbdarea foarte ușor și nu pot trece peste trecutul care l am avut. Țin să menționez ca eu nu vorbesc cu băieți iar el nu vorbește cu fete, nu avem niciunul grup de prieteni, el l a părăsit pe al lui pentru mine (eu nu i am cerut asta, așa a decis el), iar eu l am părăsit pe al meu pentru el (a încercat de nenumărate ori să mă îndepărteze de persoanele respective, dar până la urmă eu am luat decizia asta), nu ne-am înșelat niciodată doar ca încrederea din partea lui nu există, sau dacă există este încă una nesigură. Am vrut de multe ori să mă despart de el deoarece eu nu mai fac față la tot ce a fost până acum. Nu m-a lăsat niciodată să mă despart de el. Sfătuiți ma va rog ce decizii sa iau. Sunt absolut pierduta

Răspuns Câştigător
| alexm2004 a răspuns:

Din ceea ce ai descris, pare că relația ta este dominată de nesiguranță, control și lipsă de încredere, iar acest lucru nu este sănătos pentru niciunul dintre voi. Este admirabil că ai încercat să ajungi la o înțelegere și să corectați anumite aspecte ale comportamentului său, dar este important să recunoști că unele probleme pot fi prea grave sau prea adânc înrădăcinate pentru a fi rezolvate în cadrul relației.

Dacă simți că nu mai poți face față situației și că această relație îți afectează negativ bunăstarea emoțională, este posibil să fie momentul să iei în considerare posibilitatea de a pune capăt relației. Nu este ușor să iei o astfel de decizie, dar este important să îți asculți instinctele și să prioritizezi propria ta fericire și sănătate mentală.

Înainte de a lua o decizie finală, poți încerca să discuți deschis cu partenerul tău despre preocupările și temerile tale, și să încerci să ajungeți la o înțelegere comună sau să căutați ajutor profesional prin terapie de cuplu. Cu toate acestea, dacă simți că relația voastră este toxică și că nu mai există nicio modalitate de a remedia problemele, este perfect acceptabil să iei decizia de a pune capăt relației.

În cele din urmă, amintește-ți că meriți să fii într-o relație care îți aduce bucurie, fericire și împlinire, și că nu trebuie să rămâi într-o relație care îți afectează negativ starea emoțională și bunăstarea. Ai dreptul să te simți iubită, respectată și susținută într-o relație, iar dacă aceste lucruri nu sunt prezente, este important să iei măsuri pentru a-ți proteja propria ta fericire și sănătate mentală.

Take care!

18 răspunsuri:
| Simpatic a răspuns:

Nu putem lua noi decizii pentru tine, nu?
Tu stii cel mai bine ce este de facut pentru ca situatia ta este particulara si nu generala!
Eu nu as fi permis cuiva sa imi controleze viata la modul acesta, adica sa-i dau parolele mele de parca am fi fost casatoriti... daca el nu are incredere in tine atunci de ce te mai vrea atat de mult?
Ai facut bine ca l-ai iertat, iertarea este specifica omului care are "suflet" si este empatic...insa nu stiu cat de bine iti va fi pe viitor daca continui aceasta relatie.
Noi putem doar sa ne dam cu parerea, atat tot!
Sa speram ca totul va fi bine pentru tine!

| dullcat a răspuns:

Buna.Stau si ma intreb daca am citit o realitate din Romania sau din alta tara.Cum sa spun....Lasa-l si vezi-ti de viata, el nici macar nu te vede ca pe un om, ci ca pe un obiect, o posesie pe care trebuie sa o controleze constant, care nu are dreptul la libertate, la a gandi cu propriul creier, la egalitate si respect in relatie etc! Cel mai horror e ca astea si multe altele nu le-ai incadrat la major red flags, rezistand luni intregi alaturi de el.

,, L-am iubit atât de mult încât mi-am luat acel rol de mamă să îl ajut și să am grijă de el doar să știu ca totul merge bine, dar văd ca apar alte probleme tot timpul și nu le mai fac față. ''
Nu esti mama lui.Nu tu i-ai dat nastere.Nu tu esti responsabila cu educatia lui.Ca regula generala, in momentul in care ea se comporta ca mama lui si el se comporta ca tatal ei, poti sa tragi apa la toaleta dupa relatia in cauza, intelegi? Sa te pui in rolul de,, lasa ca pot sa il schimb'' e cea mai mare greseala ever.Omul are nevoie sa ajunga la psiholog.

Sper ca ai de gand sa inveti ceva din toata experienta si sa iti refaci viata, fiindca sa stai izolata in casa, fara familie, fara prieteni, fara sa poti iesi la magazinul din colt, fara orice fel de intimitate etc., e un scenariu extremist demn de secolele trecute, nu de 2024. Te pomenesti ca nici sa iti castigi proprii bani nu te va lasa(aparent, nu mai este mult pana acolo), deci vei depinde mereu de el, vei fi vulnerabila si nu va mai exista cale de scapare.Asta iti doresti? Nici nu mai intreb ce religie e respectivul, cred ca e de la sine inteles.E clar ca tu ai inca mintea incetosata de tornada de sentimente, altfel ai sti exact cum ai de procedat. Si cum adica,, Nu m-a lăsat niciodată să mă despart de el.''? Te tine legata, ostatica? Te ameninta in vreun fel? Locuiti impreuna? Suna la politie.

| anonimg a răspuns:

Am citit doar până când ai pomenit de gelozie. Este un motiv suficient pentru ca să-l părăsești.
Chiar în dimineața aceasta îți schimbi mai întâi parolele. După ce ai făcut treaba asta, numai după aceea îi trimiți mesaj că nu mai vreți să fiți împreună. Dacă întreabă de ce, să îi spui adevărul că nu te simți bine cu el, că gelozia lui te face să te simți prost în relația cu el, fie că sunteți împreună, fie că locuiți separat.
Gelozia nu este atât decât posesiune, sinonimă cu violența verbală, fizică și psihică. Oamenii geloși trebuie să rămână singuri pentru că ei înmulțesc violența în societate. Este lipsă de stăpânire de sine. Relația trebuie să fie sinonimă cu încrederea deplină. O mică îndoială dacă există în relație, nu trebuie să existe acea relație. Dacă rămâi cu el tu singură vei fi vinovată de absolut toate relele pe care le vei suferi din pricina lui. Chiar și acum, tu singură ești vinovată că i-ai dat parolele.
Stai să vezi când îi vei spune că nu vrei să mai fiți împreună, să vezi câte mesaje vei primi pe telefon de la conturile pe care le ai anunțându-te că cineva vrea să se conecteze la contul tău.
Nu sta să te cerți cu animalul, pentru că mintea lui este plină, îndesată de gândul că ai pe altcineva; și că de-asta ai schimbat și parolele și nu mai vreți să fiți împreună. Stai să vezi după aceea cum se manifestă gelozia lui! Să te aștepți la mesaje extraordinare din partea lui. Atunci o să vezi caracterul lui. Dar îl poți ține în frâu ca boii și îi vei putea pune în căluș în gură ca la cal, dacă îi vei spune mai dinainte că orice mesaj al lui va fi postat pe rețelele de socializare în mod public. Și dacă nu se abține, mesajele acestea vor ajunge și la politie. Gelozia îl va lua în stăpânire cu toată religiozitatea lui. Gelozia este acționată de un demon. Omul gelos este posedat de un demon; sau mai mulți.

| Hyperion7 a răspuns:

Asta nu e iubire! Asta e caz de psihiatrie!

| Furnicuta000 a răspuns:

Nici nu am putut sa citesc tot pentru ca e evidenta situatia. Nu esti nici prima nici ultima care e in situatia asta. Atat iti spun: omul asta nu e gelos, e bolnav. BOLLNAV! Fugi cat mai poti pentru ca astia sunt cei mai periculosi. Nici nu e nevoie sa iti spun ca nu ai niciun viitor cu el pentru ca asta stii si tu, esti fata desteapta.
Va stiti doar de 8 luni, inca mai poti scapa de el fara sa existe consecinte. Oamenii astia bolnavi pot deveni foarte agresivi deci fugi pana nu se ataseaza si mai tare de tine si devine si mai posesiv decat e. Ai vazut cate tragedii sunt la tv, nu vreau sa te sperii, o zic pentru binele tau

| AliGab a răspuns:

Meriti din plin odata ce accepti asa viata, asa ca nu ai motiv sa te plangi. Stii foarte bine ce ai de facut. Cum naiba sa iti dai parolele unuia pe care nu il cunosti si mai este si gelos posesiv? Ce Dumnezeu vrei: ca atunci cand va vedeti sa te sechestreze si sa te omoare? Proaste mai sunt acestea care acceptati asa ceva.

| Hyperion7 a răspuns (pentru AliGab):

Pare mult mai simplu când o spui de pe tușă, însă realitatea e alta...
Mai ales daca nu prea ești trecut prin viața.

| ioana748 a răspuns:

Buna,
Tu vorbesti despre o relatie surogat. Nu este o relatie autentica.
Ca sa simplific. Tu esti indragostita de cineva care nu exista, de o iluzie. Cineva isi bate joc de tine si tu accepti cu buna stiinta.
Personajul respectiv este doar in imaginatia ta, asa cum ti ai dori tu sa fie.
Cu siguranță exista motive de ordin psihologic pentru care ai ajuns in situatia de a fi manipulata. Rana de abandon este un factor determinant al acestor probleme de atasament nefondat. Atasamentul nu este bun in nici o situatie, cu atat mai mult in cazul tau unde partenerul nu exista.
Daca cineva iti scrie randuri nu inseamna ca acel personaj este asa cum s-a descris sau intentiile sunt asa cum crezi tu.
Iti doresc sa gasesti un partener cu care sa impartasesti momente de viata in realitate, ochi in ochi, mana de mana.
Inchide acest episod nonsens si pastreaza sufletul pentru un baiat care sa l merite
Toate cele bune ❤️

| Hyperion7 a răspuns (pentru ioana748):

Aveți intru totul dreptate!

| ioana748 a răspuns (pentru Hyperion7):

Va mulțumesc pentru aprecierehappy

| Hyperion7 a răspuns (pentru ioana748):

Cu mare dragthumbs up

| Anonimul151 a răspuns:

Din păcate din ce în ce mai mulți băieți/bărbați sunt geloși. Aceste persoane, după căsătorie ajung să facă asupra femeii violența verbala, fizică, financiară etc ( în cele mai multe cazuri asta se întâmplă). Pe lângă asta ii interzice inclusiv să vorbească cu alți bărbați ( chiar dacă sunt colegi de munca, prieteni sau colegi de liceu de ex ). Se poate întâmplă inclusiv să îi interzică să vorbească și cu prietene... pentru că din cauza geloziei efectiv înnebunesc. Și din păcate din astfel de cauze se ajunge inclusiv la crime.

Având în vedere că l ai cunoscut în mediul online, și doar de 8 luni nu trebuia sa ii dai parolele. Nu e normal sa ți le ceară. Ai dreptul la intimitate. Plus că nu trebuia sa prinzi atât de repede încredere în el.

Pe lângă asta dacă îl cunoști doar online, cel mai probabil el nu ți a dat parolele de la conturile lui nu? Deci nu ai de unde să știi dacă vorbește sau nu cu alte persoane. Sau dacă a renunțat la grupul lui de prieteni.

Dacă ți a cerut parolele din a 2 a zi, și ce a mai făcut el din ce în ce ai descris e clar ca are o problema de gelozie.

Trebuie sa ai grija de el. Cel mai bine ar fi să scapi de el cât mai repede, pana nu e prea târziu.

După căsătorie se pot ajunge la ce am menționat... Agresiune fizica, verbala, financiară etc. Și doamne ferește de lucruri mai rele. Pentru că unii sunt nebuni, dacă vad ca vorbești cu alți băieți de ex chiar dacă sunteți doar colegi.

Și chiar și când va întâlniți. Poate fi un nebun. Tu nu îl cunoști fizic. Ci cunoști persoana din online.

El ți a zis de el. Dar tu știi dacă e adevărat ce a zis? Nu. Tot ce a zis poate fi o minciuna, prin care să te atragă.

Să te ferești de ăștia din online pentru că printre ei exista și cei care fac ilegalități, trafic de persoane...

| vatadezahar24 explică (pentru Anonimul151):

El a fost primul care sa isi dea parolele, a fost foarte insistent sa intru eu pe conturile lui mai întâi…evident ca a șters toate conversațiile care mă puteau "deranja" cum spune el.Iar de întâlnit ne-am întâlnit de câteva ori în realitate și avea un comportament obișnuit…e așa ciudat

| Anonimul151 a răspuns (pentru vatadezahar24):

Eu nu sunt de acord cu așa ceva ( cu verificarea telefoanelor, a conturilor de social media sau mai știu eu ce ). Nu este ok. Asta efectiv e o gelozie de aia "nebună" ( scuză-mi expresia ), dar asta e adevărul.

Adică va cunoașteți doar online, și cum ai spus în a 2 a zi deja ți a cerut parolele deja chestia aia trebuia sa te pună pe gânduri ca e ceva ciudat cu el.

Într o relație, dacă ai încredere în partener/ă, nu îi verifici telefonul, conturile de social media să vezi sau sa vadă cu cine vorbești.

Toți avem dreptul să avem pe lângă relație, prieteni. Atât fete, cât și băieți.

Dar nu înseamnă că dacă vorbești de ex cu alți băieți care sunt ori cunoștințe, ori colegi de liceu, munca, facultate nu înseamnă că ai relație cu persoana respectiva.

Dar unii dacă vad chestiile astea, deja se gandesc la cineștie ce tâmpenii.

Iar chestiile asta se întâmplă atât în cazul băieților, dar și în cazul fetelor.

| KovacsB a răspuns:

Daca iti urmareste si contul TPU sunt sigur ca nu a citit tot s-a plictisit dupa primle randuri la fel ca mine.

| LisaJulie a răspuns:

Niciodată sa nu îți faci relații online pentru ca nu știi cine se afla in spatele ecranului computerului! Băiatul are cel mai probabil o boala pshica și trebuie sa îl lași

| Madaxo97 a răspuns:

Fereasca Dumnezeu, este bolnav psihic grav băiatul asta, fugi cat de repede poți, si la pușcărie esti mai liberă decat in relatia cu el. La modul serios, are probleme psihice si te va distruge si pe tine psihic, daca nu a facut-o deja, roaga-l sa se duca la un psiholog sau psihiatru sa se trateze, sa povestească tot ce îți face, sa realizeze ca ăsta nu e un comportament normal.

| vatadezahar24 explică (pentru Madaxo97):

Am vorbit cu el despre asta, interpretează alte chestii. Spune ca îl fac nebun în loc să înțeleagă ca ar trebui sa vadă un psiholog sau chiar psihiatru de urgență pentru ca face rău nu numai mie ci și lui, se adâncește în boala pe care o are. În concluzie nu are de gând sa și caute ajutor.