Cun pot să aflu dacă în realitate aș dori o viață de nomadă sau să înfiez un copil și să mă "stabilizez" cumva?
Mi le cam doresc pe ambele ce-i drept, dar oare dacă înfiez un copil și apoi să zicem aș dori să devin nomadă, i-ar prinde bine unui copil să se mute mereu?!
Însă pe de altă parte îmi spun că așa aș avea mai multe șanse să plec în afară. Pe cont propriu nu o prea fac deoarece mi-e frică să plec singură, dar dacă aș avea un copil îmi spun că poate el m-ar motiva mai mult să plec de aici pentru o viață mai bună pentru el și așa reușesc și eu să mă mut de aici.

Bine eu când îmi spun că aș dori o viață de nomadă, o spun doar pentru România, dar mă gândesc că dacă aș avea un copil aș îndrăzni să fac pasul și pentru o altă țară, pentru o educație mai bună pentru el.
Ce să aleg în final? Am obosit să vreau mereu câte ceva, dar să nu știu ce și mereu să văd atât bunele, cât și relele din orice alegere aș face-o.
Voi cum vă faceți alegerile în viață? Eu am obosit să am mereu vise, idei, ceva de ales, dar în final să nu știu ce să aleg sau pe ce drum să o iau. Am obosit.

Păi da, știu că acțiunea e calea. Dar există acest dar. Ați uitat că eu sunt bună doar pe analiză și praf pe acțiune?! Mi-e foarte greu să acționez, mai ales dacă e să iau decizia unei mutări și plecări, nu mai zic într-un cu totul alt oraș, dar-mi-te altă țară. Mama nu dorește să meargă cu mine, prieteni dornici să mă însoțească nu am, iar unicele persoane oricum cunoscute prin afară sunt ceva rude/neamuri, dar aici din start spun eu "nu" pentru că nu prea vreau să mă leg cu neamurile, pentru că știu că dacă nu fac față sau dau greș, neamurile și-au pus baza în mine și apoi mă vor privi cu alți ochi și asta va fi ca o pată veșnică dar așa dacă doar ne vedem din an în Paște sau ne mai auzim doar pe la telefon ori ne mai întâlnim pe la mormântări (căci doar pe acolo ne mai vedem, mai ales cu neamuri care deja au plecat prin alte țări) ne salutăm, socializăm, râdem, glumim și cam atât. Deci ăsta e motivul pentru care refuz să plec de fapt în afară.
Iar la mine situația asta e : cu mama vreau eu, dar ea nu vrea în ruptul capului să plece, că îi e frică de job, că unde va mai găsi ea job ca al ei) și eu vreau să plec cu ea și i-am zis că dacă merge cu mine voi munci doar eu, oricum până acum a muncit doar ea, iar eu dacă plec în afară și mai ales că vor fi altfel salariile acolo, vom trăi tot așa dintr-un salariu cum am trăit amândouă doar din salariul ei de 2 ori mai mic decât cel din afară. Apoi după ce avansez și pe acolo sau găsesc un ceva mai bănos job, mă pun și pe strâns bani și ea doar ar merge cu mine ca să mă protejeze, să fie cu mine și să nu fiu singură. Și în câțiva ani strâng ceva bani, hai dacă nu chiar de o casă, măcar de un depozit, apoi după ce revin în România și îmi reiau vechiul job, poate tot ceva prin învățământ mai fac un împrumut și îmi iau și eu o casă, plus că oricum am și apartamentul mamei deci von fi bine. Și oricât am încercat să o conving, nu vrea. Iar eu i-am zis că oricât am sta aici și am munci dracului o viață nu vom ajunge să ne luăm noi o casă, adică de fapt eu. Că ea are. Și cumva uneori și de aia mă supăr, și chiar îi mai reproșez că ce dacă ea are casă de bunică-mea, mamă-sa luată, ea acum are act de proprietate, are tot ce vrea, ce-i mai trebuie, dar zic pe mine m-a dat în viață și nici moștenire până la urmă așa cum făceau părinții cu copii lor când se căsătoreau de le dădeau zestre, mie nu are ce să-mi dea, evident decât să mă țină în casa ei, dar am și eu o vârstă vreau intimitatea mea, familia mea, regulile mele și o casă a mea și ea nu mi-o poate da, cum ei i-a dat mamă-sa toată casa. Ea doar îmi spune "lasă mamă că tot ție îți rămâne." Dar până atunci rămân copilul în casa mamei. Și de aceea i-am zis că dacă tot nu are cum să mi dea de-o casă ăsta ar fi sacrificiul bun pentru a mă ajuta să obțin eu pe cont propriu o casă, muncind în afară. Dar am nevoie de ea. Și dacă ea chiar nu vreau oricum ar fi, de aceea m-am gândit la un copil, oricum vreau și familia mea așa că am zis iau un copil, îl cresc așa mai sărăcăcios, cum de altfel am crescut și noi, câțiva ani cât e bebe, învăț între timp și limba, strâng și ceva bani, că de altfel am nevoie de acte și noua mutare și apoi plecăm. Dar dacă ar fi și să aleg calea asta oricum tot peste ceva ani voi reuși să plec, deci mama până atunci iese și la pensie. Și de aia nu știu ce să fac. Dar acum că spun astea așa e, oricum ar fi tot doar în viitor pot pleca. Acum nu cunosc nici limba bine, nici nu am banii necesari pentru plecare. Cred că am găsit până la urmă soluția. Soluția e că renunț. Nu de tot, dar renunț și la înfiere și la plecare, nu am reursele necesare, momentan. Nici aptitudinale, nici financiare, iar nici mama nu mă ajută. Aia e, cred că nu toți suntem făcuți să fim bogați, cred că doar voi trăi și aia e. Toate-mi sunt potrivnice. Dar e trist că unii sunt înzestrați cu multe de la mama natură și pentru ei munca e floare la ureche și la alții, mai întâi trebuie să muncească ca să obțină acele aptitudini și abia apoi să muncească propriu zis. Și de aia unii la 30 de ani sunt deja împliniți și alții încă mai trag să ajungă și ei în rând cu lumea. E trist. Mă înfurie maxim uneori aceste nedreptăți. Viața e nedreaptă uneori.
Dar aia e, o să fiu o semisărăntoacă ce se uită la Netflix, doarme și ca și unică bogăție pe care o poate face, este să privească cerul cu stele și luna și să viseze. Măcar sper ca visele cu personajele mele să ducă undeva și să pot publica niște cărți deși și la alea am cam renunțat, nu pot scrie un roman cam coadă. Mi-e foarte greu, am idei, am inspirație multă, am flashuri, flashuri, dar nu pot scrie complet o poveste. Mă înfurie până și asta. Cum am spus, rămân la doar a-mi aștepta sincer moartea și cam atât. Am cam obosit să mai sper în ceva. Doar că, tocmai de aceea nici nu vreau să mai văd uneori pe nimeni, nici din neam, nici din nimic și sincer de aia nici nu prea-mi mai arde să-mi fac prieteni și să socializez, ce să mai zic de măritiș (că mă tot împing tot neamurile de la spate, zici că-s turbați că nu mă mărit eu o dată), căci toți au vieți așa așezate și-ți mai și dau sfaturi de cum au reușit ei și ce faină e viața lor, o mai și judecă pe a mea, dar ei nu au fost niciodată în a mea. Și e simplu să mi spună mie neamurile ce faină e viața, când ei au primit cu căruța și mie mi s-a dat nici măcar cu sacul, cu gramul. Cred că la mine Dumnezeu a fost cel mai zgârcit cu datul, mă mir uneori de ce sunt eu așa de darnică, dacă Dumnezeu a fost așa de sărac cu datul. Dar aia e. De soartă nu poți fugi.

Dar revenind la dv, de când ați devenit atât de mistic?
Și e fain căci îmi dați exemple de oameni care au reușit, așa și eu îi urmăresc pe ei :

https://youtu.be/oB7OuF81cB4?si=LjNiaOVVq_dRrHXL

Recomand! Pentru cei care chiar vor o familie fericită sau să emigreze. Au ce învăța de la oamenii ăștia. Deși cum spuneam vezi ce fain e să porți gene bune?!
Oamenii sunt pozitivi, chiar sociabili, nomazi, dornici de văzut lumea și viața lor e faină.
Alții care au rămas cu resturi date de God ori au fost creați mai la finalul creației au perpetuat acești oameni jalnici, precum și eu. )

Dar revenind și la chestii mai pozitive, da, oamenii ăștia chiar sunt niște modele și ar trebui să-i urmeze mulți. Eu îi ascult și mă lupt și eu să emigrez, dar deocamdată catargele și pânzele mele, toate-s cam șifonate și căzute. ) Aștept să se înalțe, mai trag speranțe că poate pe la 40 de ani, vor zbura și pânzele mele și catargele se vor îndrepta, pregătite de călătorie.
Cât am acum că scriu astea și reamintesc de genele mele proaste și de datul puțin de câtre God, știți ceva?
Nu! Refuz în final să mai înfiez un copil, căci copilul are nevoie de un om fix ca oamenii ăștia din filmuleț, nu de o mamă slabă ca mine, care oricum va fi și singură. Cred că doar voi mai eșua și viața altcuiva. Și asta nu e ok.
Cred că mi-am dat răspunsul singură.
Ahhh, mulțumesc că prin analiză m-ați ajutat să aflu adevărul, n ue unul prea plăcut, dar aia e. Poate-mi iau doar un câine în final. Deși nu știu dacă cu un câine pot traversa oceanul sau măcar să trec prin aeroport cu el?! )

Răspunde

Raportează

Evaluează

Iarasi pleci intr-o directie gresita din start. Un nou inceput inseamna un nou inceput. Hard reset. Fara mama, fara tata, fara verisoara de a treia cu care te intelegeai tu bine acum 15 ani, fara nimeni cunoscut. Fara sprijin. Fara hai ca ma duc sa vad cum e si daca nu imi place vin inapoi. Te duci acolo, intri in survival mode, te zbati, prosperi. Societatea per total ti se opune mai putin ca aici. Mentalitatile nu sunt de ev mediu. Exista meritocratie.
Ah, da, si o alta directie timpita - dupa ce revin in Romania. Deci te duci si intelegi cum se misca o societate functionala. Ajungi la un anume nivel. Iti e bine. Si apoi te intorci in cocina asta. Ca sa mori aici in vreun spital? Sa te calce un smecher pe trecere si in 20 de minute sa fie trecerea 50 de metri mai incolo si tu scoasa vinovata post-mortem? Sa isi aduca aminte toate rudele de tine si sa te roage sa le imprumuti si lor acolo un pic, macar 1000 de euro, pana luna viitoare, ca trebuie sa ceva, apoi sa nu mai raspunda la telefon? CA SA CE?
Desigur ca poti zbura cu jivine in avion, dar costa in plus. Unele le poti lua in cabina, desigur ca in cutii de alea adecvate, altele doar ca bagaj de cala. Depinde de marime, specie, de-astea. Adevarul, zici? Adevarul e fluid. Si singurul dumbniedzau care il poate influenta esti TU.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Ăhhh! Din nou Relian tu și glumițele tale?!
Nu am nevoie de un bărbat. Tu ce nu ai înțeles din întrebările mele că pentru mine e important să reușesc alone?! Bine, o voiam doar pe mama sau un copil ca să meargă cu mine în afară ca să nu fiu alone, dar mai ales să nu mă ucidă cineva pe acolo sau răpească cineva. Sau să revin la tot ce fac americanii și la câte documentare cu nebuni americani am văzut la viața mea?! Deci am nevoie de un suflet care să mă acompanieze în călătoria vieții mele, dar aia e. Nu s-a găsit. ) Dar dacă vrea un bărbat să meargă cu mine, nu refuz. Nu la ce te gândești tu, însă dacă vrea să mi fie coechipier de călătorie, dar și colocatar de locuință, nu mă supăr. Dar clar să fie unul fără probleme psihice sau antecedent3 penale și cu intenții sure de a ajuta un samaritean. ) Eu accept. Dar tu nu vezi că propria mamă nu vrea să mă ajute din frica ei până la urmă fără vreun fundament, e doar o frică de a ei, când de fapt viața oricum nu oferă garanții, că vai ea chiar o să aibă forever jobul ăla. Deci ce pretenții să mai am la un bărbat să meargă cu mine în afară, doar ca să mă ajute pe mine?
Asta da, doar dacă nu e precum sunt ei :
https://youtu.be/aZwiKDt5syk?si=vENIMdjDWWAg5jRw

Ei sunt căsătoriți, fericiți și nomazi. Dar astea-s cazuri rare ) și oricum nu-s pentru mine. Pentru că eu am primit doar resturi de la creație, îți dai seama că va trebui să stau doar cu un bărbat care e la fel ca mine ori asta nu, mulțumesc. Nu vreau să perpetuez gena proastă. Și nici să ne chinuim doi la fel. Ar fi și mai dureros să știu că ambii suferim de fix aceleași dureri, anume, chinul supraviețuirii.
Așa că, asta e crucea mea să rămân singură și să lupt pentru supraviețuire.

Dar zi-mi că nu te-ai referit la un copil cu "plod". Jesus! Ce se întâmplă cu masculii ăștia din Univers?!
Sper să devii tată, să vezi tu după dacă o să mai poți vorbi așa despre copii. Mai ales dacă tot dai sfaturi de căsătorie pe aici, chiar te-aș "blestema" oleacă măi, Relian să ajungi căsătorit și cu copii, căci ești prea liber tu așa, stând pe aici și glumind. )
Deși sincer, asta v-aș cam dori-o tuturor bărbaților ăstora macho mani care vă simțiți prea macho mani. ) Ba chiar unora v-aș dori să rămâneți și singureii cu copii voștri să vedeți și voi munca unei femei și unei mame. ) Dar mi-e milă de copiii voștri, nu de voi. Căci voi vă descurcați, luându-vă alte tipe sau neglijându-vă copiii, dar de ei mi-e milă, ce vor ajunge în viața asta.
În fine, nu vreau să fiu rea, deși azi chiar sunt oleacă, dar sunt prea frustrată și cam atunci când sunt frustrată de viața mea, îmi vărs nervii pe ceea ce urăsc eu cel mai mult, pe voi, dragi bărbați. Și azi chiar sunt. Ahhh, și credeam că v-am iertat, dar se pare că nu, dragi bărbați. )

Răspunde

Raportează

Evaluează

Dar cine esti frate, soro, de spui iar eu Vai de noi, se pare esti cineva care a avut un alt cont, acum apari cu altul, e bine si asa rau.

de ce faceti chestiile astea habar nu am, banui ca daca va schimbati adresa, considerati ca o sa va schimbati si voi, poate de haine sau ciorapi in realitatea tot persoana aia esti.
Esti ca lupul iti schimbi aprul dar caracteru ba, tot cu ala ramai.

Asa ca baga cine esti. Dupa cum scrii, te exprimi ai fi, pfff nu mai stiu ce nume mai aveai pe aici. Oricum cineva din gasca aia rosali, pufuleti si parakets si care ce conturi mai aveati, una din voi ar fi acum cu aceasta adresa nou.

E bun si asa rau

Răspunde

Raportează

Evaluează