| superpissy40 a întrebat:

Buna TPU. Am si eu nevoie de lamuriri la 3 intrebari:
1.Atunci cand cineva(indiferent ca e fata sau baiat) spune ca vrea sa astepte pana la casatorie, se refera dupa cununia civila sau dupa cea religioasa?
2.Merita in ziua de astazi sa astepti pana la casatorie? Care ar fi avantajele si dezavantajele? As vrea raspunsuri sincere atat din partea fetelor, cat si a baietilor.
3. Daca sa spunem ca nici fata nici baiatul dintr-un cuplu nu mai e virgin, mai e valabila vorba ca "au asteptat pana la casatorie", atata timp cat nu au intretinut relatii intime pana atunci?
Multumesc tare mult!

Răspuns Câştigător
| ania a răspuns:

1.Noi am făcut ambele cununii în același zi, ca să nu avem dileme.
2 Eu sunt convinsa ca nu exista nici un dezavantaj. Sunt multe avantaje: nu ai mustrări de conștiința după, percepi în constiinta ta ca și Creatorul se bucura împreună cu tine plăcerea ta. dacă te-ai antrenat sa îți ții atracția fizica sub control nu e greu sa fii fidel după, nu ai amintiri cu alții, nu ești gelos pe trecutul celuilalt, nu faci comparații, dacă ești fidel nu riști boli cu transmitere sexuala, soția e relaxata și încrezătoare ca are alături pe cineva care ii e dedicat și o protejează pe ea și eventualii copii, etc.
3 Da, e valabil și pentru cei care nu sunt virgini, Dumnezeu se bucura oricând cineva își cere iertare pentru trecut și cere sa ii curareasca cu sângele Mantuitorului Hristos mintea și trupul de curvie. (curvie e sexul între cei necăsătoriți, preacurvia între cei căsătoriți cu altcineva, adică adulterul)
"Dacă ne mărturisim păcatele El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și sa ne curareasca de ORICE nelegiuire" (1Ioan 1:9)Practiccand ești iertat și curățit de El primești o a doua virginitate. EL acorda întotdeauna a doua șansă. Am avut cunoștințe care când au înțeles cat de mult îl întristează pe Creator cu sexul lor fata căsătorie au hotărât sa înceteze sa mai facă. sa își ceara iertare de la Dumnezeu și ai reușit sa se abțină pana la nunta.

12 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

1. bineinteles ca le cea religioasa, ca acest obicei e clar ca e unul religios nicidecum unul administrativ

2. dupa cum spuneam, e un ritual religios. E aberant sa spui ca astepti pana la casatorie sa faci sex daca iubesti partenerul si el te iubeste. Casatoria nu aduce nimic in plus.

3. Revezi raspunsul la 2

| Violleta2022 a răspuns:

1. Se refera la casatoria legala, nu la cununia religioasa.
2. Da, merita!
3. Nu face sens intrebarea asta, odata ce nu mai sunt virgini, nu mai are importanta pentru nimeni daca fac sex ori nu.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

1. Se referă la popă. 2. Nu merită. 3. Nu mai e valabilă.

| dullcat a răspuns:

Buna.1.Pana dupa cununia religioasa.2.Probabil poti considera ca merita daca esti o persoana religioasa. Daca nu, nu vad de ce ai astepta.3.Nu mai e valabil.

| anonim3247 a răspuns:

1 - până se căsătoresc
2 - nu merită să aștepți

| anonim3247 a răspuns:

La alții bărbatul face sex cu femeia după ce i-a spus că o ia de nevastă

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Atunci când cineva spune că vrea să aștepte până la căsătorie, se referă de obicei la căsătoria religioasă. Însă, acest lucru poate varia în funcție de cultura și tradiția în care se încadrează persoana respectivă.

Dacă merită să aștepți până la căsătorie sau nu depinde de preferințele și valorile fiecărei persoane în parte. Unii oameni aleg să aștepte până la căsătorie din motive religioase sau morale, în timp ce alții pot considera că este important să se asigure că sunt compatibili sexual înainte de a se angaja într-o relație pe termen lung.

Avantajele de a aștepta până la căsătorie includ faptul că poți evita consecințele negative ale relațiilor sexuale în afara căsătoriei, cum ar fi sarcinile nedorite sau bolile cu transmitere sexuală. De asemenea, așteptând până la căsătorie, poți construi o relație mai puternică și mai profundă cu partenerul tău, bazată pe valori comune și pe înțelegerea reciprocă.

Dezavantajele pot fi că, în absența activității sexuale, se poate pierde o parte importantă a relației și se poate întâmpla ca partenerii să nu fie compatibili sexual, ceea ce poate duce la probleme în căsătorie. De asemenea, poate fi dificil să te abții de la activitate sexuală, mai ales dacă ești într-o relație pe termen lung cu cineva cu care te simți atras sexual.

Dacă nici fata, nici băiatul nu mai sunt virgini, atunci nu mai pot spune că au așteptat până la căsătorie pentru a avea relații sexuale. Cu toate acestea, este important să menționăm că, chiar dacă nu au așteptat până la căsătorie, ei pot să aleagă să își păstreze abstinența sexuală înainte de a se căsători, dacă asta este important pentru ei dintr-un motiv sau altul.

| AdioTPU a răspuns:

1. Cred că mai degrabă după cea religioasă căci aceea e adevărată cununie, legământul cu Dumnezeu, cea civila e apa de ploaie.
2. Da. Evident.
Proverbele 10:28
"Așteptarea celor neprihăniți nu va fi decât bucurie."
3. Au așteptat pentru ei dar virgini nu mai sunt nici unul dintre ei.

| Fonk a răspuns:

1. Aia religoasa
2. Nu merita sa astepti, pentru ce ai astepta, pentru păcate?
3. E valabil iarasi daca e vorba de pacat, pacatul e pana la cas cu alta pers

| Marbea a răspuns:

Eu cred ca nu exista o regula general valabila. Daca exista dragoste, daca simti ca este alesul tau si toate semnele arata ca este jumatatea ta, nu conteaza ca e inainte sau dupa casatorie, doar daca unul din ei este religos si vrea sa respecte ce spune biblia si popa. De asemeni este ceva ce ar trebui sa vina firesc, si nu din obligatie sau de frica despartirii.
In tineretea mea, da, asta era o conditie, in caz ca nu ramaneai cu baiatul respectiv era o problema, asa era mentalitatea.
Orice faci trebuie asumat si in deplina cunostinta si fara regrete!

| Konstantinos99 a răspuns:

1.Se refera la casatoria adevarata, la cea religioasa, ea este adevarata casatorie, pentru suflet si din adevarata iubire.
2. Merita in mod sigur:ramai curat, gandesti curat, si poti sa iubesti cu adevarat. Avantaj daca si cealalta persoana e la fel ca tine nu prea o sa aveti ganduri de a va despartii, pentru ca sunteti unici unul pentru altul.
Avantajul e ca esti super ca om cand te pastrezi pana la casatorie si se observa diferenta fata de o persoana care nici nu ii pasa.
Din pacate, e greu sa iti gasesti o persoana curata, si toti te indeamna sa iubesti murdar, sa iti bati joc de floarea ta sufleteasca superba care ai primit o de la nastere. Doar Dumnezeu te poate ajuta sa mai gasesti o astfel de persoana si sa te intelegi cu ea in acelasi timp(si personalitate si idei de viata compatibile)
3.Nu din pacate, a astepta se refera ca nu s-au legat trupeste de o alta persoana. Daca te pastrezi curat poti oferi 100% pentru cealalte persoana daca nu, procentul scade, e ca un diamant sufletesc care se slefusieste dupa fiecare realtie intima avuta si devine tot mai mic "diamantul tau".
Eu unul nu accept o persoana care nu poate oferii 100%, daca eu pot oferii 100%. Dar cei doi trebuie sa fie egali adica daca unul a mai avut o relatie inainte si celalat partener trebuie sa fi avut tot o singura relatie si tot asa 3=3, 5=5 si asa mai departe. Starea corecta este sa ramai curat sufelteste si sa cauti persoane asemenea tie trupeste, fara exceptie, iar a va intelege reciproc si a va simtii bine este de la sine inteles.

| andreivr123 a răspuns:

Strict parerea mea faci cum vrei.
1. Nu conteaza se refera sa fiti casatoriti legal si religios sau una din variante
2. Sincer sa fiu gandeste-te si pe termen mai lung adica bun o astepti dar ea sigur iti va putea satisface fanteziile sau ce.l putin un sex de calitate, ca o astepti rezisti etc dupa te casatoresti si vezi ca nu e ceea ce ai visat ca o sa fie sau poate peste un an 2 ani o sa realizezi ca ai facut o greseala si nu esti deloc fericit in viata sexuala.
3. Daca numai e virgina o sa ii fie mult mai usor sa faca sex, si nu cred ca o sa astepte.